Circulă prin Alba Iulia o foarte interesantă poveste despre cum ar putea arăta administraţia locală şi judeţeană, după alegerile locale. Surse apropiate PD-L şi PSD vorbesc despre o posibilă colaborare între cele două partide, atât la Consiliul Judeţean Alba cât şi la Consiliul local Alba Iulia, care ar urma să fie extinsă şi la nivelul altor localităţi. Scenariul ar viza scoaterea PNL din administraţie, acolo unde este posibil. Preşedintele PD-L Alba, primarul Mircea Hava, a început deja să fie agresat de metodele de campanie electorală promovate de PNL. Frustrarea primarului Hava este atât de mare încât ar merge până acolo încât să cedeze un post de viceprimar PSD-ului, numai ca să scape de liberali. Evident că PSD ar primi şi un post de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, ceea ce ar fi o veritabilă performanţă pentru partidul lui Ioan Rus, ajuns destul de jos în sondaje. Dacă la Consiliul Judeţean, candidatul pentru vicepreşedinte este stabilit deja în persoana lui Romi Dragosin, la Consiliul local lucrurile sunt ceva mai complicate. Modul în care a fost întocmită lista electorală l-a scos din "schemă" pe Dorin Dârloşan, singurul care ar fi putut fi un candidat viabil pentru poziţia de viceprimar.
miercuri, 26 martie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu