PD-L Alba şi-a lansat candidaţii în alegerile locale. Înghesuiala a fost cuvântul de ordine la evenimentul organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Un partid care se crede şi se vrea majoritar are mulţi adepţi. Cei mai importanţi candidaţi ai partidului sunt, fără îndoială, Mircea Hava şi Ion Dumitrel. Primul vrea din nou la Primăria Alba Iulia, în timp ce al doilea vizează menţinerea la conducerea Consiliului Judeţean. Ambii pornesc cu prima şansă ţinând cont şi de faptul că deţin funcţiile pentru care candidează, lucru care le conferă un avantaj deloc de neglijat faţă de ceilalţi competitori. Desemnarea celor doi candidaţi s-a făcut fără nici un fel de probleme în interiorul organizaţiei. O mare problemă interna pentru PD-L Alba ar putea să apară, însă, după alegeri. O candidatură uninominală a lui Ion Dumitrel, finalizată cu câştigarea alegerilor pentru Consiliul Judeţean i-ar aduce acestuia mai multe voturi decât cele obţinute de Mircea Hava în Alba Iulia. Orgoliul lui Mircea Hava ar puta fi rănit, în timp ce tabăra Dumitrel din PD-L Alba va deveni mai puternică. Ciocniri între cele două tabere au mai avut loc în ultimii ani, însă au fost rezolvate rapid, fie prin impunerea forţată a punctelor de vedere promovate de Hava, fie prin retragerea strategică a lui Ion Dumitrel. Foarte interesantă se anunţă colaboarea dintre cei doi "grei" ai PD-L după alegeri. Va rămâne, în continuare, Dumitrel vioara a doua în partid sau va încerca să submineze hegemonia primarului Mircea Hava?
duminică, 23 martie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Va fi o lupta interesanta in PDL. Nu cred ca Hava o sa piarda lupta cu Dumitrel. Este prea "versat" si are o retea de "supusi" extraordinara.
Trimiteți un comentariu